Și cum stăteam eu uitându-mă prin parbrizul pe care își uscau mațele vreo două muște, mozolind un cartof prăjit tăvălit prin sos HotShot, mi-a venit o idee cretină.
…nu mă, nu aveam nici o legătură cu bucuria mirosind a Neumarkt a unui drojdier matinal care stă rezemat de un stâlp, cu petul de bere lângă el, uitându-se la fraieri cum se duc la lucru. Dar ce se citea în ochii mei, era foarte aproape de performanța asta.
Eram în parcarea unui mall, așteptând prințesa să termine de inventariat niște magazine. Mă rog, aveam vreo 3 ceasuri de pierdut, cu alte cuvinte. Făceam chestii de mascul în situația respectivă, mă îndopam cu cartofi prăjiți, ungând corespunzător ecranele cu tot felul de sosuri și mai ridicând ochii spre planeta căreia îi fac onoarea să mă învârtă.
Mi s-au lipit de retină toate mașinile parcate pe rândul de vis a vis, una să fi fost sub 50k. Niciuna.
Tâgâpâș dâm dâm sau ceva de gen îi o melodie pe piață, cam așa se dădeau jos din mașinile ălea 3,14zdoase, toți cocleții și toate cocletele, tatuați și cu morcov în cur, plini de tablă cam ca Armata Roșie, vopsiți, bronzați, cu cipici din piele de crocodil și cu Iqos cu briliante, mirosind ca o fabrică de Chanel.
Cumva mi-am adus aminte de ce scria la sfârșitul comenzii când am dat comanda de mașină nouă, cifra aia era banii de semințe pentru văru’ care și a trântit G ul chiar în fața mea, m-am făcut mic în mașina mea de săraki, mă simțeam ca o muscă de căcat care aterizează pe o compresă sterilă. Mai și mâncam în mașină ca un limbric, în loc să mă dau șmecher în food court, ca toți bogații. Penibil, doh…. pictând pe display cu deștele pline de untură, fără maniere și respect față de industria bavareză. …Alexandrescule, sper că n-o să citești vreodată rândurile ăstea. Mașina mea arată întotdeauna bine fiindcă e unsă cu toate… alifiile, ăsta…sosurile.
Mna, cam ăsta era peisajul care mă băga pe mine în meditație și m-a determinat să scriu tâmpeniile ăstea de mai sus.
Ce nu era ok în tot peisajul, erau locurile pentru persoanele cu dizabilități. Să mi trag pixu’ dacă era vreunul ocupat cu vreo mașină ieftină. F150, GWagen, un Porsche și lângă el încă unul. Și tot fiare de ăstea scumpe până la ultimul loc. Un Logan puturos să fi văzut acolo, mă declaram fericit, dar nu. Cel mai amărât era un clujean cu Q5, un Q5 cu S roșu în față, un sărak coclit printre rechini. Un TDI cu ceva vrăjeli custom pe el, probabil mașina femeii de serviciu.
Și voi vă mai plângeți că e rău în țara asta?
