Se propti de copacul umed, simțind cum trece umezeala prin stofa groasă de lână a paltonului.
Stătu așa vreo câteva minute, strâmbând din nas cu o mină dezamăgită, vântul subțire trecându-i prin părul cărunt, o șuviță rebelă zbătându-se în dreptul urechii. Se aplecă și își luă căciula de pe jos, o lovi de coapsă și încercă să și o tragă pe cap. Un vierme căzu din ea pe gulerul paltonului și de acolo, pe jos.
Se uită în căciulă și cu un gest de lehamite o aruncă înapoi în groapa mocirloasă.
Se îndreptă cu pas măsurat către poarta cimitirului. Ieși pe alee, împiedicându-se de câteva căcaturi din plastic, parcă erau..mmda, erau chiar coroane din plastic, fire-ar a dracu’, niște flori de la Codlea nu puteau să aducă…
Trecând printre morminte, văzu o mulțime de cruci din piatră, beton, chiar și un cavou frumos. Își miji ochii citind pe o cruce, avea vederea slabă și îl dureau ochii de la lumină, niște becuri cum nu mai văzuse, cu lumină albă.
Scârbit, se îndreptă de spate și se frecă la ochi, zgâriindu-se pe pleoape cu noroiul uscat rămas pe mâini. O articulație ieși prin pielea pergamentoasă cu un pocnet sec.
Scuipă gros și se urni din nou spre poartă. Ajunse sub porticul boltit și se uită în spate spre marea de cruci a cimitirului, o boare umedă, nesănătoasă atingând pielea galbenă cu pete vineții.
Ieși pe poartă, cu ochii arși de becurile ăstea noi, nu înțelegea cum pot oamenii să consume atâta curent, ăsta trebuia să meargă la export, cine dracu’ o fi acuma la Comitetul Central de permite așa ceva?
Auzi niște poze voci tinere din spate și se răsuci stângaci, căutând cu privirea. Un grup de tineri, poate uteciști să fie… uitându-se în niște ecrane luminate, veneau în direcția lui, pe trotuar.
Nu purtau uniforma cunoscută, haine ciudate, câtorva dintre ei li se vedeau genunchii goi prin pantalonii rupți. Chiar și două fete, rușine! Copiii clasei muncitoare, vlăstarii patriei și viitorul partidului, umblau în zdrențe, privind în jos pe niște ecrane.
Cum să nu privești cu mândrie în față, tu, utecist mândru al țării?
Un tramvai trecu pe șine, îl privi și înregistră mecanic imaginea unei femei pe jumătate despuiată, chemând spre un loc care se numea Winbet.
Scârțâitul roților pe șine se stinse în depărtare iar el înghiți în sec și se uită în jur, neștiind în ce direcție s-o apuce. Făcu câțiva pași pe trotuar, împleticindu-se năuc.
Auzi pași îndesați în spate și se întoarse fix la timp să vadă o lopată venind spre tâmpla stângă.
Se făcu întuneric.
Apăru o luminiță mică și auzi o voce: “Ceaușescule, să nu mai vin încă o dată după tine! Mișcă-ți curu’ înapoi că s-a răcit cazanul!”