Un ochi pe faţă, unul pe dos.
Contextul bobului de orez a venit ieri într-o discuţie pe messenger, cu privire la faptul ca bărbaţii din ziua de azi, vorbesc tâmpenii. Sau când nu vorbesc tâmpenii, sunt plictisitori.
În postul de fata, o să încerc să fac analiza bobului de orez, a monotoniei “unu pe faţă/unu pe dos” sau a bobului de orez chinezesc, un bob nenorocit şi simplu, printre alte miliarde de boabe de orez câte pot intra într-un sac. De ce? Fiindca am fost rugat să-mi arăt muşchii cu privire la faptul că poţi discuta despre un bob de orez, fără să pierzi interesul cititorului.
…se continuă aşa până termini rândul. Când termini cu rândul ăsta, următorul îl faci exact în oglindă, unde a fost faţa, pui dos…şi unde a fost dos…îl faci pe faţă. Bobul de orez, unul dintre cele mai simple modele de crosetat tricotat (mulţumesc Florena) , probabil primul model pe care fetele de vârsta mea, l-au învăţat la şcoală, la orele de “Lucru manual” (HA HA, nu vă gândiţi la prostii că nu vă trag de urechi).
Mulţi dintre voi au văzut bobul de orez pe masă, o chestie albă, mică şi inodoră. Dacă te apuci să-l ronţăi, descoperi gustul fad al amidonului, acumulat în câteva luni de zile cât i-a luat bobului să ajungă la maturitate, din alt bob, în fir verde…apoi în spic. Apropo, ştiaţi ca orezul creşte pe căcat? Asta a fost o paranteză, ca să mă asigur de faptul ca sunteţi atenţi…încă.
Totuşi, paranteza asta are rostul ei, fiindcă vă vrăjesc acuma cu faptul ca pilaful vostru a crescut probabil pe căcatul lui Li Huan Xi din China, care işi îngraşă orezăria cu materii fecale de la el, familia lui, vaca lui, porcu’ lui sau găinile lui. E simplu, e practic, nimic nu se aruncă. Şi totul ajunge în farfuria de consumerist a românului. Mai mâncaţi pilaf în următoarele două săptămâni, doamnelor?
Bobul de orez. Croşetat sau crescut pe rahatul lui Li Huan Xi din China, e pentru mulţi oameni definiţia monotoniei. Pentru mine, e asorteul perfect la nişte coaste de miel sau la un piept de pui pătruns bine de condimente. Poa’ să crească şi pe căcat de marţian, vă asigur că n-am sa strâmb din nas în momentul în care am să-l vad în farfurie, aburind şi cu doi pătrunjei verzi tăiaţi în scârbă pe deasupra!
E pânza pe care alţii pictează sau pentru alţii e suprafaţa pe care pot să scrie mii de versete din Coran (din cate ştiu, recordul de cuvinte scrise pe un bob de orez, e de 7000, toate scrise în caractere arabe şi sunt versete din cartea lu` Allah ). Ce dracu` face bobul de orez monoton, atât de discutat şi dorit de oameni? Ce aduce monotonia în centrul discuţiei, în atenţia omului, în interesul său? CE?
Glumeam, de fapt mi se rupe.
Azi, încerc să scot bobul din orez din gramadă, să-l vopsesc şi să-l prezint altfel, în speranţa că oamenii vor inţelege că orice bob de orez, are o viaţă a lui, o existenţă a lui specifică, o istorie şi un scop. Pentru unii, să umple maţu`. Pentru alţii, să picteze. Pentru alţii, să scrie pe el. Pentru mine, să demonstrez unei amice faptul că un bărbat poate vorbi despre un bob de orez, preţ de juma` de ceas, fără să piardă interesul cititorului. Am mai zis asta, nu? 🙂 Daca aţi ajuns până la fraza asta, înseamnă că totuşi, scopul e atins.
E simplu, oamenii pot vorbi despre orice, cu menţiunea faptului că trebuie să ştie DE CE O FAC! Asta e chestia care învârte Pământu`. SCOPUL. Dar, am zis că nu filozofăm, right?
Tot despre orez, în continuare:
Tipu` ăla care a inventat şahul, şi-a pierdut capul pentru orez. Pentru cei care nu ştiu povestea, o s-o relatez în câteva cuvinte.
Prezentându-şi ăla jocul unui sultan mare în sculă şi tare în brand, sultanu` a dat pe spate văzând arta războiului pusă pe 64 de pătrăţele albe şi negre, cu pioni, ture, rege si regină, nebuni şi cai. Ca de obicei când vine unu` la tine cu o invenţie proaspătă, cere bani pe ea. Logic, sultanu` cel mare in sculă şi tare în brand, l-a întrebat pe amărâtul inventator: “bă boss, cât îi amenda?“. La care tipu` ‘ a zis aşa: “pentru prima căsuţă îmi dai un bob de orez. Pentru a doua căsuţă, îmi dai doua boabe de orez. Pentru a treia căsuţă, îmi dai patru şi pentru a patra, îmi dai 8…“
Ma rog, n-am să vă plictisesc cu numaratu` până la 64 de căsuţe câte are tabla de şah…şi nici sultanu` nu s-a plictisit cu număratul fiindcă avea departament de contabilitate. Şi când ăia de la contabilitate au calculat câte boabe trebuiau să plătească, le-a stat ceasu` definitiv. Producţia de orez pe nu ştiu câţi ani a ţării, nu ajungea. Chestia asta se numeşte ‘progresie matematica”.
Tradus în termenii de azi, pentru suveranişti, trenul care ar fi dus atata orez, ar fi avut lungimea de 3 ori distanţa de la Pământ la Lună.
Şi uite aşa, sultanu` a ajuns la concluzia că-şi bagă pixu` în ea de afacere şi a luat şahu` prin preluare agresivă. I-a tăiat capu` inventatorului şi a jucat după aia şah gratis. Uite d-aia nu se joacă şah pe bani. Fiindcă orezu`.
Orezu` te hrăneşte, îţi încântă ochiu`l şi sufletu`, te face să-ţi pierzi capu`…şi totuşi, e definiţia monotoniei în zilele noastre.
Unu pe faţă… unu pe dos.
Luaţi un bob de orez si gândiţi-vă la el. Poate o să vă spună mai multe decât v-am spus eu azi despre asta…